Arăt 7 rezultat(e)
Destinul sărută - 3 ori- Nina Marcu - recenzie - Ella Fairytale
Diverse PrimRose Romance

Destinul sărută de 3 ori – Nina Marcu – recenzie – Ella Fairytale

Un stil impecabil, cursiv, ispititor în care se simte talentul, dar și munca de o viață în slujba condeiului, așa aș putea să rezum în câteva cuvinte stilul scriitoarei Nina Marcu. Nu am citit foarte mulți autori români, dar mi-am propus să schimb acest aspect. Știu că există această reticență fată de ei și acea replică: Autorii români nu scriu bine. Nina Marcu scrie foarte bine, jonglează cu fiecare literă, semn de punctuație, cuvânt în parte, creând o poveste care dă dependență. Recenzia completă o găsești aici. Sursă foto: ancamoraru.ro

Nina Marcu - autor
Diverse

Interviu cu scriitoarea Nina Marcu

„Se scrie mult, asta fără urmă de dubiu. Uneori, mai bine, alteori mai opintit. Dar e chestie de gust ce şi cum citeşti. Tonul e dat nu de la noi, ci din alte părţi de lume, mai civilizate, mai cunoscătoare, unde scrisul nu e cenuşăreasa, ca la noi. Spun asta pentru că, în cea mai foarte mare parte, dacă pot să spun aşa, la noi nu se trăieşte din scris. Din contră. E un consum imens de timp, de energie, de preaplin. Dar fără beneficii materiale. Şi care nu aduc decât foarte rar celebritatea. Eşti …

Destinul sărută de 3 ori - Nina Marcu - recenzie
PrimRose Romance

Destinul sărută de 3 ori – Nina Marcu – recenzie – Ursulescu Florin Ciprian

Un proverb franțuzesc spune că:  „adeseori, un om își întâlnește destinul pe drumul pe care a luat-o pentru a-l ocoli”, ei bine acest roman asta face. Ne demonstrează cât de frumos se joacă destinul cu viețile oamenilor și le oferă ceea ce niciodată rațiunea nu le-ar fi putut oferi, însă…destinul pare a fi bun prieten cu sufletul și îi împlinește dorința cea mai arzătoare pe care o are. Îi oferă iubire. Recenzia completă o găsești aici.

PrimRose

Destinul sărută de 3 ori – Nina Marcu – recenzie Rândurile Evei

La autoarea Nina Marcu pot spune că se simte experiența în scris. Se simte profesia autoarei – aceea de jurnalist – și se simte iubirea sa pentru cuvântul scris, pentru povestea creionată din suflet și cu suflet. Romanul Destinul sărută de 3 ori are intrigă, are poveste, are stil. Pe scurt, are toate ingredientele pentru a fi un roman excelent și captivant. În plus, are și un umor fin, care îl farmecă total pe cititor. Recenzia completă aici.

Destinul sărută de 3 ori – Nina Marcu – vol. 1 - recenzie
PrimRose

Destinul sărută de 3 ori – Nina Marcu – recenzie Scrinul cu cărți

„Destinul sărută de 3 ori” este un roman legat iremediabil de mare. Nina Marcu l-a scris la mare, eu am corectat o parte din el la mare, scene importante din el se petrec la mare… Imposibil ca marea sa nu-si puna amprenta asupra lui. Recenzia completă o găsești aici.

Destinul sărută de 3 ori – Nina Marcu – vol. 1 - recenzie
Romance

Destinul sărută de 3 ori – Nina Marcu – vol. 1 – recenzie

Destinul sărută de 3 oriAutor: Nina MarcuEditura Literpress PublishingColecția PrimRoseNumăr pagini: 510An apariție: 2020Gen: Romance     Destinul sărută de 3 ori – o carte sublimă, sensibilă și cu un farmec aparte. Povestea se conturează  treptat și simți că trăiești, urăști sau te îndrăgostești împreună cu personajele. Am absorbit fiecare aromă și în punctele cheie am mers din aproape în aproape pentru a înțelege misterul cuvintelor nespuse. Secretele sunt atât de bine păzite încât involuntar te întrebi: oare de ce?  Recenzia integrală poate fi citită pe Literaturapetocuri.ro