Availability: In Stock

Sub acoperire. În numele dreptății – George Moisi

1

43,00 lei

Printre metodele de represiune împotriva jurnaliștilor, altele decât asasinatul, se numără pedeapsa cu închisoarea (sub pretextul răspândirii de știri false, complotului împotriva ordinii guvernamentale, divulgării de secrete de stat, terorismului, spionajului și  trădării) sau operațiunile de kompromat (discreditare).
În România, cel mai cunoscut caz de represiune împotriva unui jurnalist este cel al Emiliei Șercan.
Povestea care urmează este o ficțiune, dar ar fi putut să fie, la fel de bine, și inspirată din fapte reale.

Descriere

Sub acoperire. În numele dreptății

Autor: George Moisi

An apariție 2023

Gen: acțiune

Colecția: Foxglove

Număr pagini: 314

Format: 140 x 200 mm, paperback

ISBN 978-630-6621-01-9

Există mai multe sinonime pentru dreptate. Uneori ea se numește justiție, alteori echitate, iar în unele împrejurări poartă numele de corectitudine. Dar ce trebuie să se întâmple pentru ca dreptatea să nu-și mai poată împăca explicațiile? Probabil că ea trebuie să fie rezultatul acțiunii unor oameni cu interpretări diferite. Timișoara. Un jurnalist de investigație. Un polițist pensionat. Un procuror general. Sensul dreptății este diferit pentru fiecare dintre ei și fiecare înțelege să facă dreptate în alt fel. Și totuși, dacă scopul este comun, de ce să nu colaboreze?

Bazându-se pe prietenia cu fostul polițist Blidaru, jurnalistul de investigație Gelu Modișan acceptă planul procuroarei Vodrescu și devine un agent al statului, dispus să-și sacrifice munca pentru înfăptuirea justiției, convins că numai așa mafia imobiliară din Timișoara poate fi înfrântă. Ceea ce îi scapă acestuia din vedere e tocmai faptul că, în lupta împotriva corupției, se întâmplă ca vânătorul să devină vânat, iar să faci echipă cu un procuror nu reprezintă un cec în alb și, cu atât mai puțin, o vestă antiglonț.

Când totul se precipită într-o cursă contracronometru pe străzile Timișoarei și Bucureștiului, Modișan nu mai are altă variantă decât să-și pună încrederea în abilitatea lui Blidaru și în puterea lui Vodrescu. Accidentele devin crime, iar crimele parte a jocului, căci clanul Gașpar trebuie să cadă, însă nu și păpușarii lor.

Sub acoperire în numele dreptății” spune o poveste captivantă, încărcată de suspans și adrenalină, în care linia subțire dintre ficțiune și fapte reale este trecută adesea, oferind cititorului senzația că orice ar putea fi posibil. Un thriller exploziv ce explorează riscul înfruntării cu corupția. Literatura pe tocuri.

1 recenzie pentru Sub acoperire. În numele dreptății – George Moisi

  1. Alexandra (proprietar verificat)

    “Sub acoperire. In numele dreptatii.”Un roman plin de actiune, care te tine prins de subiect. Greu sa te opresti din lecturat. Felicitari George M. Moisi, pentru cel de-al 3-lea roman si succes in continuare!

Adaugă o recenzie

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *