Curs online de scriere creativă

Curs online de scriere creativă

De ce este util un curs de creative writing?

Scrisul ține de talent, fără îndoială, dar și de meșteșug. Cursul nu se adresează celor care cred că nu au nimic de învățat și care sunt convinși că au deprins toate tainele scrisului. Cursul este pentru cei care vor să învețe cum să își pună în valoare talentul. Mai exact te ajută să înveți cum se conturează un personaj, cum se naște și cum se rezolvă un conflict, cum se construiesc situațiile etc. Toate acestea te ajută să îți perfecționezi tehnica și să îți descoperi stilul.

În plus, cursul oferă o motivație extrinsecă celor care au talent, dar cărora le lipsește imbloldul de a scrie. Pentru mulți, un feedback venit la momentul potrivit este cel mai bun mijloc de a îi convinge să continue.

Cursul oferă și avantaje pentru dezvoltarea personală. Este un mijloc eficient de a îți testa limitele și a-ți pune la lucru imaginația într-o manieră proactivă.

Avem nevoie să descriem realitatea așa cum o percepem, pentru a ne limpezi gândurile și emoțiile. Este unul dintre cele mai bune instrumente de cunoaștere personală, din cele pe care le poate folosi un om.

Cum te înscrii?

Trimiți o scurtă prezentare a ta și un text de 1.500 de cuvinte pe adresa scriere.creativa.literpress@gmail.com.

Fără supărare, pentru unii scrisul chiar nu este o opțiune. Prin urmare, trimiterea acestui text este o condiție obligatorie pentru a îi alege pe cei care care merită să insiste în demersul lor de a scrie, de cei care sunt meniți să rămână cititori. 

Cei care vor fi selectați, vor primi un mesaj de răspuns. Numărul maxim de participanți la un curs este de 20. 

Dacă textul trimis a întrunit aprecierile și autorul este selectat să participe la curs, atunci el va rămâne pe lista prioritară pentru viitoarea ediție.

Costul cursului este de 200 de lei și se poate achita integral, sau în două tranșe astfel – prima înainte de începerea cursului, a doua înainte de a treia ședință.

Data de începere a cursului este 26 mai 2021.

Update: În urma unei situații neprevăzute, cursul se reprogramează pentru data de 2 iunie 2021.

Care este structura cursului?

Cursul este format din 6 ședințe săptămânale, cu periodicitate una pe săptămână. Fiecare ședință durează aproximativ 2 ore. În prima parte, va fi prezentată o temă (tipuri de conflicte, cum se construiește un personaj, etc), iar în partea a doua autorii vor citi textele proprii și acestea vor fi discutate. La finalul ședinței se va stabili o temă pentru ședința viitoare.

Povestirile cele mai reușite scrise pe parcursul acestui curs vor fi publicate pe siteul Literaturapetocuri.ro.

Despre cel care susține cursul

Cristi Nedelcu

Scriitor, jurnalist și blogger

Cristi Nedelcu (n. 1969, Craiova) – jurnalist, scriitor și blogger

A debutat în 1995 în revista Dilema și a colaborat la mai multe reviste literare – Dilema, Scrisul Românesc, Mozaicul. În același timp a activat în presa scrisă (Cuvântul Libertății), în televiziune (Terra Sat Craiova, TVS Craiova, Alege TV) și la radio (Radio Sud)

În 2016 a obținut titlul de doctor în filologie cu teza Semiotica bancului.

În 2001 a obținut la Târgoviște premiul al II-lea la Concursul Național de Literatură pentru piesa ”De care parte a gratiilor?”. 

A debutat editorial în 2006 cu volumul bilingv ”Însemnări despre Shakespeare/ Essays on Shakespeare”, lansat în cadrul celei de-a V-a ediții a Festivalului Internațional Shakespeare de la Craiova.

În 2006 a publicat volumul ”Canonul marginalului”, carte prezentată în cadrul ediției a II-a a Conferințe Internaționale de Antropologie Antropoest. Tot în același an am primit premiul Tiberiu Iliescu al revistei Mozaicul. 

În 2008 a publicat volumul de teatru ”Vești proaste”, iar în 2013, cartea ”Lumea-ntreagă e o scenă/lumea-ntreagă e un show. Paradigme culturale ale societăților”

În 2020 a publicat volumul de proză, ”Graffiti”, la editura Heyday Books. Tot în 2020 a publicat romanul ”Cimitirul trandafirilor” la editura Litera, în cadrul colecției ”Biblioteca de Proză Contemporană”

Din 2010 este membru al Uniunii Scriitorilor din România, iar din 2018 membru PEN Club.

Scrie pe blogul lui, ”Graffiti pe nori”  – https://cristinedelcu.ro

1 Comment

  1. Bună ziua. Cursul este “fizic” sau online?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *