Doresc să prind într-un text pertinent scris, observaţii despre romanul “Ispita călugărului”, provocate de arta naraţiunii şi de viziunea înalt-morală ale scriitorului L.C. Sima. În acest roman, bine alcătuit, prozatorul combină parcimonios, aproape lapidar, dar subtil, elemente estetice distincte: romantice, realiste, moderniste şi neomoderniste, într-o viziune personală. Pe un fundal socio-politic postrevoluţionar, cu promisiunile lui reformiste şi mai ales cu utopia prosperităţii şi emancipării românilor, romancierul aduce în prim-plan tema iubirii, impunându-se prin constanţa şi fineţea analitică, introspecţie, prin rafinamentul sublimării emoţiei şi a sentimentului de dragoste într-o proză, uneori, poematică, de o rară frăgezime …
